​O lume de forme fără fond,

Unde „a avea”

Înghite pe „a fi”.

​Ne îmbrăcăm în posesiuni

Ca într-o armură de carton,

Sperând că strălucirea ei

Va ține loc de identitate.

​Dar Egoul e doar un paznic flămând

La poarta unei cetăți goale.

Cu cât strigă mai tare „Vreau!”,

Cu atât se teme mai mult de liniște.

​Cine caută puterea cu orice preț

Poartă în mână un ciocan

Și vede în ceilalți doar cuie.

Liderii falși urcă pe umeri,

Cei drepți merg alături.

​Adevărata capcană nu e răul,

Ci „binele” jucat pe scenă.

Chiar și spiritul poate deveni o mască,

Un miraj sofisticat

Prin care Orgoliul se vinde drept Sfânt.

​Așa că lasă desaga jos.

Smerenia nu înseamnă să te târăști,

Ci să stai drept în propria piele,

Nici mai sus, nici mai jos de ceilalți,

Doar onest.

​Indicatorul arată Nordul.

Drumul trece prin mlaștinile autosuficienței

Și printre hoții de validare.

​Nu te opri să le explici.

A evolua nu înseamnă a acumula,

Ci a deveni

Insuportabil de simplu.