Pe ce ne sprijinim

Când pământul fuge de sub tălpi?

​Nu pe oase,

Nici pe mușchi,

Ci pe pilonii invizibili

Ai credințelor noastre.

​Un templu lăuntric,

Zidit din valori și amintiri,

Din ceea ce ni s-a spus

Că este Adevărul.

​Aceasta este armura noastră,

Dar și călcâiul lui Ahile.

Căci cine lovește în crez,

Sfâșie identitatea.

​O fisură în fundație—

O îndoială, o traumă, un fapt crud—

Și bolta lumii cunoscute

Se prăbușește peste noi.

​Rătăcim atunci printre ruine,

Străini în propria casă,

Unde sigurul devine ambiguitate,

Iar nordul dispare de pe hărți.

​Dar un sistem lax e o capcană,

Pe când unul rigid e o închisoare.

​Taina nu e să aperi zidurile cu orice preț,

Ci să știi să le rezidești.

​Arhitectul înțelept

Nu plânge deasupra molozului,

Ci caută piatra nouă,

Transformând vulnerabilitatea

În reziliență.