Singur, ca de obicei,

pierdut în gânduri,

încercând să deslușesc printre rânduri.

Dacă m-ai întreba azi

ce mai e cu lumea,

n-aș ști să-ți răspund.

Crede-mă, sunt depășit.

Lumea e un loc nefericit.

E o amestecătură,

un ghiveci enorm.

Totul e grămadă.

Informațiile cad de-a valma,

nefiltrate, neselectate,

au dat năvală peste noi.

Suntem victimele avalanșei.

Nu ți-aș putea descrie în rime

ceea ce simt –

poate doar în silabe răzlețe

de înțelesuri,

poate doar în pete gri de culoare.

Fragmente de concepte

și bucăți de sensuri

nu mai fac coerență.

În gălăgia creată,

e greu să mai vezi esențe.

Unde e identitatea?

Visul e singurul refugiu.