Geniul nu e doar o stea,

Ci una în prăbușire

Ce a înghițit prea multă viață.

Colapsează sub propria-i greutate,

Căci sub atâta vâlvătaie,

Cel mai greu de păstrat e delicatul echilibru.

Un hău îi consumă ființa pe dinăuntru

Forța se hrănește din ea însăși,

Într-un cerc flămând și imperfect.

Dumnezeu nu are ochi doar pentru cele nouăzeci și nouă de stele,

Cuminți, terne pe boltă.

El caută Supernova,

Singura care a îndrăznit să se rupă.

Căci El îi iubește pe cei ce se (di)sting,

Pe cei ce ard până la capătul puterilor.

Îi culege cu dragoste

Tocmai pe cei ce se îneacă în propria lor energie.